duminică, 8 februarie 2009

Infractiunea de marturie mincinoasa

Secţia penală a Tribunalului Suprem
Decizie nr. 1954 din 29/09/1979

Prin sentinţa penală nr. 49 din 31 mai 1979 a Tribunalului judeţean Dolj, inculpatul J.I. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal şi la 1 an închisoare, pentru infracţiunea de ultraj la bunele moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. a Cod penal s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, în total 4 ani şi 6 luni închisoare.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în ziua de 2 septembrie 1978, inculpatul J.I. a avut în Piaţa Calafat manifestări ce au adus atingere bunelor moravuri. Totodată acelaşi inculpat, iniţial, ascultat ca martor, a făcut declaraţii mincinoase în legătură cu desfăşurarea altor fapte, comise de un alt inculpat, în aceeaşi zi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs inculpatul J.I.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat numai cu privire la condamnarea sa pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal.
Încă din faza de urmărire penală a cauzei, s-a dovedit că numitul J.I. a fost implicat în conflictul provocat de un alt inculpat dar nu a fost trimis în judecată pentru comiterea vreunei fapte penale fiind ascultat doar ca martor.
În şedinţa din 9 aprilie 1979 însă potrivit art. 337 Cod de procedură penală procesul penal a fost extins şi asupra lui J.I. pentru două infracţiuni, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal şi mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal devenind astfel inculpat.
Prin sentinţa atacată cu recurs, inculpatul J.I. a fost condamnat pentru ambele infracţiuni, cea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, comisă în legătură cu fapta săvârşită de celălalt inculpat şi cea de mărturie mincinoasă constând în aceea că a făcut declaraţii mincinoase, în calitate de martor chiar în această cauză.
Rezultă, deci, că în concepţia instanţei, inculpatul J.I. a avut în proces atât calitatea de martor cu care prilej a făcut relatări neadevărate cât şi aceea de inculpat nu numai în legătură cu fapta penală legată de calitatea de martor ci şi în legătură cu o infracţiune pe care o comisese cu prilejul săvârşirii de către alt inculpat a infracţiunii principale ce a făcut obiectul judecăţii.
Concluzia instanţei cu privire la prima faptă imputată inculpatului este greşită.
Într-adevăr, art. 260 Cod penal condiţionează infracţiunea de mărturie mincinoasă, de calitatea de martor, interpret sau expert a subiectului activ.
Martor este persoana care are cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau altă asemenea cauză (art. 18 Cod de procedură penală, art. 260 alin. 1 Cod penal). Martorul se situează în afara intereselor ce se împletesc în raportul procesual de aceea se pretinde ca să fie obiectiv şi să contribuie eficient la aflarea adevărului.
Această calitate de martor trebuie menţinută pe toată durata procesului deoarece numai astfel i se poate cere să fie consecvent în relatarea adevărului şi sancţionat potrivit art. 260 Cod penal dacă îl ascunde.
În cazul în care însă o persoană este ascultată ca martor şi apoi în cursul procesului este trimisă în judecată, pierde calitatea de martor devenind inculpat şi nu mai poate fi trasă la răspundere pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, nesatisfăcând cerinţa calităţii, impuse de lege. În adevăr, în această situaţie, nu i se mai poate imputa, sub aspectul realizării elementelor constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, lipsa de obiectivitate în relatarea adevărului, din moment ce devenind parte în proces, pierde în cursul acestuia calitatea cerută ca element constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 260 alin. 1 Cod penal.
Rezultă, deci, că în lipsa unui element al infracţiunii - calitatea de martor cerută de art. 260 alin. 1 Cod penal - inculpatul J.I. nu putea fi condamnat pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, astfel că se impunea achitarea sa potrivit art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod de procedură penală.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu