duminică, 25 ianuarie 2009

Fals în declaraţii. Uz de fals

Secţia penală a Tribunalului Suprem
Decizie nr. 843 din 18/04/1975
Fals în declaraţii. Uz de fals

Prin sentinţa penală nr. 3 din 9 ianuarie 1975 a Tribunalului municipiului Bucureşti secţia a II-a penală, inculpatul D.N. a fost condamnat, printre altele, şi la 1 an închisoare pentru infracţiunea de nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export prevăzută de art. 302, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. d Cod penal şi la 2 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. e Cod penal, dispunându-se, în conformitate cu art. 33 lit. a şi art. 34 lit. a Cod penal să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
Totodată, au fost anulate înscrisurile cu conţinut fals.
S-a reţinut că, în perioada 16 aprilie 1974 - 28 aprilie 1974, inculpatul a asigurat întreţinerea şi a achitat diferite cheltuieli cetăţeanului străin I.S.P., venit în ţara noastră ca turist, în schimbul unui autoturism marca Fiat 850 tip Gc-Coupe, pe care l-a primit sub forma unei donaţii deghizate.
În scopul obţinerii autoturismului, pentru care a promis întreţinerea cetăţeanului străin şi în anul următor, inculpatul s-a prezentat în ziua de 29 aprilie 1974 la Notariatul de stat al municipiului Bucureşti, unde a declarat, contrar realităţii, că a primit autoturismul cu titlu de donaţie care nu a atras şi nici nu atrage obligaţii patrimoniale din partea sa ori a familiei sale.
Apoi, pe baza declaraţiei sus-arătate, inculpatul a obţinut aprobare din partea organelor competente de a dobândi autoturismul, iar cetăţeanul străin a achitat taxa vamală datorată pentru această operaţiune.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Procuratura municipiului Bucureşti şi inculpatul.
Prin unul din motivele de casare formulate de Procuratura municipiului Bucureşti, se susţine că sentinţa este nelegală şi netemeinică, deoarece instanţa, deşi a fost sesizată şi cu faptul că inculpatul s-a folosit de declaraţia necorespunzătoare adevărului făcută la notariat, a omis să pună în discuţie încadrarea acelui fapt în infracţiunea de uz de fals şi să pronunţe condamnarea pentru această infracţiune.
Motivul este neîntemeiat.
Potrivit art. 291 Cod penal, uzul de fals constă în folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Prin urmare, textul sus-menţionat încriminează numai folosirea înscrisurilor ce pot constitui obiectul material al infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 289 şi art. 290 Cod penal - fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - nu şi a unor declaraţii false făcute în condiţiile art. 292 Cod penal şi consemnate în scris.
La aceeaşi concluzie conduce, în mod neîndoielnic şi aşezarea dispoziţiilor cuprinse în art. 291 Cod penal (care încriminează uzul de fals), după textele care prevăd falsul în înscrisuri oficiale şi falsul în înscrisuri sub semnătură privată, dar mai înainte de cel care prevede falsul în declaraţii.
Dar, în afară de aceasta, din dispoziţiile art. 292 Cod penal rezultă că declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 Cod penal, în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiune numai atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte pentru producerea acelei consecinţe juridice; aceasta înseamnă că declaraţia respectivă trebuie să aibă aptitudinea de a servi direct, prin însuşi faptul că a fost făcută, producerii consecinţei juridice ce se urmăreşte şi că, prin urmare, săvârşirea unei acţiuni subsecvente, de folosire, nu mai apare necesară.
În consecinţă, infracţiunea de fals în declaraţii exclude, prin însuşi conţinutul său normativ, existenţa - în concurs - a infracţiunii de uz de fals.
În legătură cu cele arătate mai sus, este de observat că, în cauza de faţă, infracţiunea de fals în declaraţii nu s-a comis atunci când inculpatului i s-a autentificat, la notariatul de stat, declaraţia în care afirma, în mod nereal, că a primit cu titlu de donaţie autoturismul în cauză, deoarece această declaraţie - făcută în faţa unui organ de stat ale cărui atribuţii sunt străine de consecinţele juridice urmărite de făptuitor - nu este aptă de a servi, în mod direct, prin ea însăşi, producerii acelor consecinţe juridice.
În cazul din speţă, infracţiunea de fals în declaraţii s-a săvârşit în momentul în care inculpatul a prezentat declaraţia autentificată, cu conţinut nereal, organelor vamale, pentru perfectarea operaţiilor de vămuire şi recunoaşterea dreptului său de proprietate asupra autoturismului, întrucât, pe de o parte, acţiunea de prezentare a declaraţiei, în scopul arătat, realizează elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 292 Cod penal - declaraţia neadevărată putând fi făcută nu numai oral, ci şi în scris - iar, pe de altă parte, declaraţia fiind înfăţişată organului în drept să-i acorde eficienţă juridică, serveşte potrivit legii, prin simplul fapt că a fost făcută, producerii consecinţelor juridice vizate de autor.
În atare situaţie, fapta inculpatului nu putea fi încadrată şi în infracţiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 Cod penal, din moment ce au fost aplicate dispoziţiile art. 292 Cod penal, încât soluţia primei instanţe este corectă sub acest aspect.
Publicată în "Revista română de drept" nr. 6/1976, p. 47-48.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu